Despre noi

Casele tradiționale românești

Arhitectura unei case reflectã în ea personalitatea omului ce a construit-o, dar și parfumul vremurilor trecute. Casele vechi ale satului românesc ne introduc într-o lume în care timpul avea altã curgere.

Rãbdarea cu care au fost realizate toate detaliile sculptate în lemn, armonia proporțiilor, simplitatea cromaticã și mai ales modul în care au fost îmbinate lemnul, argila și paiele au dus la realizarea unor case de o naturalețe inegalabilã.

povesti din lut
povesti din lut

Dăm suflet lutului și îl transformăm în tradiție romanească pură

Prin demersul nostru, ”Povești din Lut”, încercăm sã aducem în fața dumneavoastrã arhitectura veche a satului românesc prin mici mostre reprezentative pentru diferite regiuni ale țãrii.

Cãsuțele noastre, deși mai mici, sunt realizate tot aici, în România, tot din argilã și sunt pictate tot cu humã înainte de a fi arse într-un cuptor tradițional, cu lemne, la peste 1000 de grade.

Toate obiectele noaste din ceramicã sunt creații artistice înregistrate la OSIM și la ORDA. Orice copiere sau comercializare fãrã acceptul autorului intrã sub incidența legilor de protecție a dreptului de autor.